ACCIDENT grav în China. Un autobuz școlar a intrat într-un grup de oameni. Cel puțin 11 persoane au murit

ACCIDENT grav în China. Un autobuz școlar a intrat într-un grup de oameni. Cel puțin 11 persoane au murit
Publicat: 03/09/2024, 11:46

Un autobuz școlar a intrat într-o mulțime în provincia Shandong din China, iar cel puțin 11 persoane, inclusiv cinci elevi, și-au pierdut viața.

Alte câteva persoane au fost rănite, inclusiv una care se află în stare critică în acest moment, informează BBC.

Din primele informații, se pare că autobuzul a intrat într-un grup de elevi și părinți care stăteau în fața porții unei școli din orașul Tai’an.

Șoferul „a pierdut controlul” vehiculului, relatează presa de stat. Acesta a fost arestat, iar polițiștii cercetează cauza incidentului. Nu este clar dacă incidentul a fost intenționat.

„Până acum, un total de 11 persoane au murit (inclusiv șase părinți și cinci elevi)”, a confirmat presa de stat chineză.

Alte douăsprezece persoane sunt în stare stabilă.

În imaginile distribuite pe rețelele sociale, mai multe persoane par să fie prinse sub vehicul.

Accidentul vine la doar câteva zile de la începerea noului an școlar.

Accidentele de acest tip sunt frecvente în China. În iulie anul acesta, un vehicul a izbit un grup de pietoni în orașul Changsha, ucigând opt persoane, notează sursa citată.

Sursa foto: X

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online